Diagnosticul cancerului de san

Cancerul de sȃn este uneori descoperit dupǎ ce simptomele apar, ȋnsǎ multe femei care suferǎ de cancer de sȃn ȋn stadiu incipient nu au simptome. Acesta este motivul pentru care este bine sǎ se realizeze la fiecare 2 ani teste de rutinǎ. Tarile care au legiferat aceasta problematica incidenta cancerului de san a scazut in mod semnificativ.
Istoricul medical si examenul fizic – Sânii vor fi examinați cu atenție pentru detectarea nodulilor sau a zonelor suspecte. Medicul trebuie sǎ simtǎ și textura lor, iar orice modificare la nivelul areolei mamarei sau pe pielea sȃnilor va fi notatǎ.
Dacă simptomele mamare sau rezultatele examenului fizic sugereazǎ riscul de cancer de sân medicul va realiza teste imagistice pentru a diagnostica correct și evalua boala.
Ecografia sȃnului – acest test foloșeste undele sonore pentru a contura o parte a corpului. Acest test este nedureros și nu te expune la radiații.Ultrasunetele au devenit un instrument valoros de diagnosticare pentru că este disponibil pe scară largă și este mai puțin costisitoare decât alte opțiuni. Nu se recomandă utilizarea ultrasunetelor în loc de mamografii pentru depistarea cancerului de sân. Ultrasunetele ajută la distingerea între chisturi iar prin intermediul analizei se poate face diferența între tumorile benigne și canceroase .Ultrasunetele pot fi de mare ajutor la femeile cu sȃni foarte denși.
Mamografii – Mamografiile de screening sunt utilizate pentru a căuta boala la femeile care nu au simptome ȋn timp ce mamografiile de diagnosticare sunt folosite pentru a diagnostica boli de sȃn la femeile care au simptome de sân ( cum ar fi un nodul sau secrețiile mamelonare ) O mamografie de diagnosticare include mai multe imagini din zona de interes.
O mamografie de diagnosticare poate arăta :
• Că anomalie nu este ȋngrijorǎtoare iar ȋn aceste cazuri, femeia poate reveni, de obicei, pentru a face mamografii de rutină, anual.
• Că o leziune ( zona de țesut anormal ) are o probabilitate mare de a fi benignǎ ( necanceroasǎ).
• Că o leziune este mai suspectǎ și o biopsie este necesarǎ pentru a pune un diagnostic corect.
Chiar dacă mamografiile nu aratǎ nicio tumoare, iar medicul sau pacienta simt o formațiune la nivelul sȃnului se recomandǎ o biopsie. O excepție sunt cazurile ȋn care ȋn urma unui examen ecografic medicul consideră că nodulul este un chist simplu.
Imagistica prin rezonanțǎ magneticǎ ( IRM ) – poate fi folositǎ ȋmpreunǎ cu mamografia de screening pentru femeile care au un risc ridicat de a dezvolta cancer de sȃn, sau poate fi folosit pentru a examina mai bine zonele suspecte găsite ȋn cadrul unei mamografii. RMN-ul este, de asemenea, folosit uneori pentru femeile care au fost diagnosticate cu cancer de sȃn pentru a determina dimensiunea reală a cancerului.
Ductograma – Acest test ajută la determinarea cauzei care duce la scurgeri mamelonare. În acest test un tub foarte subțire de plastic este plasat în orificiul conductei din sfȃrc. O cantitate mică de substanță de contrast este injectatǎ, iar acesta ajutǎ la definirea formei canalului și va arǎta dacă există o masă în interiorul conductei.
Lavajul ductal – este un test experimental dezvoltat pentru femeile care nu au simptome de cancer de sȃn, dar care au un risc foarte ridicat pentru aceastǎ boalǎ. Acesta nu este un test pentru a detecta sau diagnostica cancerul de sȃn, dar poate oferi o imagine mai exactă asupra riscului unei femei de a dezvolta boala. Lavajul ductal se poate face într-un cabinet medical. O cremǎ anestezicǎ se aplică pentru a amorți zona mamelonului. Apoi este utilizatǎ aspirația pentru a extrage cantități mici de lichid din conductele de lapte de la suprafața mamelonului. Un tub mic ( numit cateter ) este apoi introdus într -o conductă de deschidere. Apa sǎratǎ este perfuzată lent, în cateter pentru a clăti ușor conducta și pentru a colecta celule. Fluidul ductal este aspirat prin cateter și trimis la un laborator, unde celulele sunt analizate la microscop.
Biopsia – se realizeazǎ atunci cȃnd mamografia, alte teste imagistice sau examenul fizic constatǎ o schimbare la nivelul sȃnului, pe care medicul o considerǎ suspectǎ. În timpul biopsiei, un eșantion al zonei suspecte este eliminat pentru a fi privit sub un microscop. Există mai multe tipuri de biopsii, cum ar fi biopsia cu ac fin aspirație, biopsia de bază ( ac mare ) și biopsia chirurgicalǎ. Alegerea depinde de situația specifică a pacientului și include modul ȋn care apare leziunea, cât de mare este, cât de multe leziuni sunt prezente, dacǎ existǎ alte probleme medicale.

Citeşte şi: Chistul ovarian
Autor: Conf. Univ. Dr. Laurențiu Belușică

Acest articol a fost publicat în Informatii pentru pacienti și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *